Servicii

În cadrul Cabinetului de Avocat Ciupic Bogdan, înțelegem că fiecare caz este unic, de aceea acoperim o gamă largă de aspecte de drept și oferim soluții personalizate, adaptate nevoilor și cerințelor fiecărei persoane în parte.

Indiferent de complexitatea sau dificultatea cazului dumneavoastră, suntem aici să vă oferim consultanță juridică de încredere și să vă reprezentăm în mod eficient în fața autorităților în fiecare din următoarele domenii:

Drept civil

În civil, asigurăm consultanță privind pregătirea, negocierea și executarea contractelor civile sau comerciale. Va asistăm în rezolvarea disputelor privind încălcarea sau interpretarea contractelor și reprezentare în procedura de recuperare a creanțelor sau de punere în executare diferitelor hotărâri judecătorești (ordonanță președințială, încredințare minor, evacuare din imobile e.t.c.).

Drept penal

În materie penală, vă oferim consiliere juridică privind desfășurarea procesului și vă asistăm în fața organelor judiciare pentru a ne asigura că drepturile și libertățile dumneavoastră sunt protejate. De asemenea suntem pregătiți să gestionăm cazuri variate, să strângem probe în favoarea clienților și să negociem cu autoritățile judiciare în vederea apărării intereselor dumneavoastră, atât în instanță cât și în fața organelor de urmărire penală. Referitor la relațiile de familie, înțelegem sensibilitatea acestor tip de cazuri, motiv pentru care tratăm fiecare client în parte cu atenție și confidențialitate, asigurând soluții personalizate pentru: cazuri de divorț, custodia copiilor, pensiile alimentare și alte aspecte legate de dreptul familial. Oferim mediere familială pentru a ajunge la soluții amicale și ne asigurăm că primiți sprijinul necesar pentru a vă proteja familia, drepturile și interesele dumneavoastră.

Dreptul muncii

În ce privește relațiile de muncă, cabinetul oferă consultanță și reprezentare juridică în probleme legate de conflicte de muncă, concedieri, negocieri contractuale și protecția drepturilor angajaților. Ne asigurăm că sunteți informat și protejat în fața aspectelor juridice legate de relațiile de muncă.

Drept succesoral

În domeniul dreptului succesoral, suntem pregătiți să vă asistăm pentru planificarea succesorală, elaborarea testamentelor și gestionarea proceselor de moștenire. Ne asigurăm că dorințele dumneavoastră privind distribuția averii sunt respectate și că procesele de succesiune sunt gestionate în mod eficient.

Alte servicii

În plus, Cabinetul de Avocat Ciupic Bogdan, oferă o gamă diversă de servicii juridice specializate adaptate nevoilor dumneavoastră precum:
- Asistență și reprezentare în materia Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice;
- Asistență și reprezentare în fața autorităților judiciare, administrative sau agențiilor guvernamentale pentru a obține autorizații sau alte documente necesare (ex. extras carte funciare, certificat de cazier judiciar, certificat de cazier fiscal, copii legalizate de pe hotărârile judecătorești e.t.c.);
- Consultanță și reprezentare în cazuri contravenționale, ajutând clienții să-și apere drepturile în fața acuzațiilor contravenționale și a sancțiunilor;
- Redactare documente legale, cum ar fi petiții, cereri, acte de acuzare, contracte, testamente și alte acte juridice;
- Atestare a identității părților semnatare ale unui act juridic, a consimțământului și a datei acestuia.