Oana Gheorghiu, femeia care a ridicat de la zero primul spital de oncologie și radioterapie pediatrică din România, făcut numai din donații, a fost numită vicepremier.
O decizie care, în mod normal, ar fi primit doar aplauze. Dar nu și de la Sorin (rictus de hienă) Grindeanu — politicianul care nu a construit nici măcar un garaj în toată cariera lui, dar a reușit performanța istorică de a scoate sute de mii de oameni în stradă cu celebra OUG 13.
Grindeanu, eternul om de partid, trăit toată viața din funcții și sinecuri, s-a trezit să dea lecții despre „potrivirea morală” a unei femei care a adunat milioane pentru a salva copii bolnavi. Cu un tupeu perfect lustruit în ședințele de partid, a spus că „nu știe dacă e potrivită pentru funcția de vicepremier” din cauza opiniilor ei critice la adresa administrației Trump.
Să recapitulăm: un om care nu a produs niciun proiect real, nicio schimbare notabilă și nicio faptă care să dăinuie critică o femeie care a făcut ceea ce statul — adică și partidul lui — n-a fost capabil să facă în 35 de ani, deși a avut bani publici cât pentru 100 de spitale.
Diferența e simplă: Oana Gheorghiu înseamnă demnitate, acțiune, rezultate. Sorin Grindeanu înseamnă obediență, vorbe și funcții plătite din buget.
Ea a construit un spital; el a construit o carieră din obediență politică.
Și poate că aici e toată povestea României: cei care fac sunt atacați de cei care nu au făcut nimic.